V.A. - Mortal Kombat 2

Scris pe 16.03.2005 de DJ Strike

Dupa un an de concerte în cluburile din Bucuresti si Constanta, Hades Records aduna pe Mortal Kombat 2 o mâna de oameni talentati, necunoscuti marelui public, ce se doresc a face parte din elita undergroundului românesc. Dat fiind titlul compilatiei, ma asteptam la multe punchlines-uri, la un sound dur – ceva pe masura clasicului joc de consola. Celebrele "Fatality!" sau "Babality!" sunt însa departe de ceea ce are a ne oferi materialul de fata...

Spre deosebire de volumul precedent, MK2 prezinta un numar mai restrâns de trackuri (15, fata de 32), fapt ce denota o mai atenta triere a artistilor luati în colimator. Am privit totusi cu scepticism tracklist-ul, întrucât recunosteam putine nume, iar teama de a-mi polua urechile si de a-mi strica nervii se încadra într-un grafic cu monotonie în crescendo. Cu atât mai mult, cu cât doar doi dintre combatanti sunt afiliati la Hades Records: Subliminal si Criss Blaziny. Care va sa zica, casa de productie a scos la rampa de teste trupe aflate probabil înca în tratative, lucru speculat si prin întocmirea unui "Top 5" pe site-ul oficial, de unde am si descarcat, fireste, compilatia.

Nu ma voi referi la fiecare piesa, ca sa nu devin plictisitor sau greu de urmarit. Ma voi rezuma doar la a prezenta artistii ce mi-au atras atentia în mod deosebit...

Responsabili cu tragerea cortinei sunt DJ Sonia si DJ Faibo X, care puncteaza corect un intro construit din scratchuri, abilitatile DJ-ilor fiind însa umbrite de un sample de chitara intermitent, repetat de-a lungul a 3 seturi, ca sa ajunga a fi, pâna la urma, foarte obositor si enervant.

Razboiul undelor, episodul I e povestea a doi MC, cu poate prea mult CTC în ei pentru cât suntem noi de pregatiti, de unde si cele câteva versuri marca Secretul din Atom. Negativul e bun, dar în discordanta cu rimele taioase ale lui Philarmonic si Sad3, iar perpetuarea aceluiasi loop fara nici o alternanta duce la grave probleme de monotonie. Cei doi au idei, lipsindu-le doar fermitatea în livrare.

MC-ul de serviciu din Cetatea Unirii – Khayyam – se autodefineste ca fiind Maestru de ceremonie, iar Kombat îl sustine din spatele butoanelor, oferind un instrumental poate prea moale pentru intentiile acestuia.

Despre dragoste si alte sentimente profunde ne vorbesc Yawn si Spooke, în încercarea lor de a descifra Lumi diferite. O piesa cu puternica încarcatura emotionala, va atinge cu siguranta inimile celor raniti macar o data din dragoste. Prestatia baietilor este probabil cea mai buna în ansamblu: sunt singurii care se mentin foarte bine pe beat, versurile regasindu-si o ambianta aparte în productia lui Bean.

KTN – piesa definitorie a trioului KaTaNa. Surprinde placut negativul antrenant si numeroasele inserturi vocale, apartinând nimeni altuia decât DZA. Daca la început No'Mo reuseste sa se tina bine pe beat si scuipa câteva jocuri de cuvinte interesante, pe final l-am surprins ca aluneca de câteva ori, fortând echilibrul. Nu acelasi lucru se poate spune despre Menthoru', aflat undeva la polul opus al colegului sau. În linii generale, un numar bun, sustinut, dar mai multa atentie la interpretare n-ar strica.

Pe Heas l-am mai întâlnit în Undeground: Phase One, când facea echipa cu Flow ca sa acopere Terra sub aerosol. Iata-l acum alaturi de Celalalt, prezentând În contrast, formula Cast. Un instrumental haios, versuri ghiduse si ceva mai multa experienta le-a asigurat baietilor un binemeritat loc pe compilatie.

La capitolul mentiuni, dar cu reale sanse de afirmare, se înscriu Rappy, VersInVers si Da Capo – oameni de perspectiva, desi cu minusuri la capitolele esentiale. Directia e buna, idei sunt si, cum practica e mama evolutiei, asteptam progrese si în flow + negative (Rappy stie de ce).

Intentia celor de la Hades de a prezenta artistii aflati la bancul de probe este cu atât mai îndreptatita, cu cât majoritatea publicului din provincie nu reuseste sa-i asiste la concertele din capitala. Înclin sa cred ca ne vor propune si pe viitor alte nume noi, iar seria de compilatii Mortal Kombat va deveni una de referinta în domeniul promovarii tinerelor talente.


Alegerea recenzentului:
Yawn si Spooke – Lumi diferite

Cumicu - Un Nenorocit

13.04.2010

Prima oara am auzit Cocalari comunitari acasa la un prieten care isi schimba preferintele muzicale si stilul vestimentar o data cu "valurile" modei. Pe atunci era cool printre liceeni [citeste]

Kazi Ploae si Specii - Imperiul Lianelor

01.03.2010

S-au autoproclamat "avangarda suprarealista" a hiphop-ului romanesc si au  creat un intreg fenomen in jurul lor, cu ascultatori fanatici si opozanti radicali. Au popularizat ketamina si [citeste]

Kazi Ploae si Specii - Amenintarea Maimutei

14.02.2010

Dupa acel "aprilie jalnic" din 2009 am crezut ca baietii de la Facem Records sau cei din brigada Hades nu au fost destul de perseverenti in a gasi conexiuni cu lumea plina de frustrari a lui [citeste]

Kazi Ploae - Gorgone

08.01.2009

Nu incerca sa-l intelegi pe Kazi Ploae. Intrucat Kazi Ploae nu se poate defini si nu poate fi inteles in afara proprei sale lumi. O lume ce exista doar in mintea lui si in care nu poti sa [citeste]

CTC - Dificultati Tehnice

04.10.2005

Casele de discuri recurg la anumite trucuri atunci cand e vorba sa realizeze aparitia pe piata a unor albume ce pot starni controverse. Cel mai des intalnit dintre ele se refera la data de [citeste]

V.A. - Preia Controlul

13.09.2005

Structura sistemului underground autohton incepe incet sa prinda forma: de la concerte ilegale si cd-uri vandute din mana in mana cu cativa ani in urma, la evenimente cu sponsori si albume [citeste]

V.A. - Underground: Phase One

15.07.2004

Filmul: Cei care se asteapta sa vada tutoriale despre cum sa desenezi peretii cu spray-uri sau efecte speciale specifice industriei hollywoodiene vor fi dezamagiti. Filmul este realizat de [citeste]

V.A. - Mortal Kombat 2

Rating: 3/5

Data lansarii: 2005

Label: Hades Records

Tracklist:

01. Intro
02. Razboiul undelor ep.I
03. Maestrul de ceremonie
04. Triple damage
05. Muzica a doua mama
06. Lumi diferite
07. Tot ce vreau
08. Jos Chilotii
09. Alta lupta, aceeasi victorie
10. Reciclare
11. KTN
12. 5zecideani
13. Caracatitza
14. In contrast
15. Vise