The Game - The Documentary

Scris pe 05.04.2005 de Doru649

Sa recunoastem meritul artistic al celor de la G-Unit – daca nu în cadru muzical, macar la copertat albume. Ce-avem aici? "Tânar MC la început de drum, caut urgent caroserie". În caz de urmaresti recentele miscari din hip-hop-ul american, vei fi aflat deja, fireste, cine este. Noul 50 Cent, ceva mai plin de viata; un "thug nigga" trecut prin foc si sabie, de cinci ori împuscat, deci si cu "street credibility". Pe piept – NWA, pe antebrat – Eazy-E. Ce sa mai… Compton foreva!

Pe fondul golului creativ din mainstream-ul coastei de vest, The Game apare ca o figura mitica, menita sa faca senzatie. Nascut într-o familie saraca, începe a vinde droguri de la 10 ani, ca mai târziu sa se-nroleze într-o banda criminala, sa încaseze câteva gloante si, din acel moment, sa descopere în hip-hop marea pasiune a vietii sale. Simetric similara cu cea a lui Fiddy, povestea are acelasi deznodamânt: luat sub aripa lui Dre dupa nici doi ani în circuit, semneaza pentru doua labeluri-gigant (Aftermath/Interscope) si, înca înainte de a lansa primul single, e trâmbitat în lung si-n lat ca Mike Tyson la începutul anilor '90: fara concurenta.

Întreaga artilerie grea a beatmakerilor americani este desfasurata aici si nu întâmplator, caci dupa toate estimarile, ne puteam astepta un "G-funk classic" în toata legea, orchestrat de chiar ilustrul Dr. Dre. În privinta dumisale staruie totusi o umbra de îndoiala: de ce nu a luat nimic pe cont propriu? Westside Story, How We Do, Higher, Start from Scratch, Don't Worry – pentru fiecare are câte un coautor. Curios în ce consta aceasta munca de coautor. Am vrea sa credem ca nu e vorba de cazul vehiculat în ultima vreme, când venerabilul îsi pune semnatura sub lucrarea unor tineri învatacei. Altfel, toate cele 6 piese ale sale (inclusiv Intro-ul) corespund în întregime criteriilor de hit. Desi pentru MTV România, corespund probabil doar criteriilor minimale de hit.

Dar si fara Dre, avem cu ce ne delecta auzul. Cool & Dre (cea de-a doua jumatate a duetului nu are nici o legatura cu Doctorul!), Timbaland, Havoc, Hi-Tek, Kanye West, Just Blaze, Buckwild… si lista poate continua. Productia lui Eminem merita aspru criticata dar, pe cuvânt – nu si în cazul de fata. Totul ramâne acum pe umerii lui Game.

Urmând cursul predecesorilor sai, Eminem si 50 Cent, acesta ne vorbeste despre sine însusi. "Reprezent"-uri si texte autobiografice din abundenta – la început par de prisos, pâna întelegi ca asa sunt regulile jocului, ca tocmai despre astea trebuie sa povesteasca: despre viata lui (si nu a unui personaj fictiv) de ghetto; despre banditi, betivi, bitches si mizerie; despre cum Bloods sunt cei mai tari; despre cum nu a ajuns în Bad Boy sau pe mâinile lui Suge Knight… Domina peste tot o oarecare exaltare puerila, la gândul ca, în sfârsit, a reusit sa iasa din anonimat – parca l-a prins pe Dumnezeu de picior. Taticul Dre îl dezmiarda, promitându-i vânzari pe masura Doggystyle-ului lui Snoop Dogg ("Dre said it's my time, he call it 'Game time' "), de aceea nu ezita sa-i repete numele de cel putin 30 de ori pe parcurs. În treacat fie spus, The Documentary contine o lista nemaiîntâlnit de lunga cu nume de rapperi, cântareti, cântarete, actrite, sportive si presedinti – cu alte cuvinte, toti cei mai mari ai lumii îi sunt deja fani înraiti. Orice s-ar spune, acest "name dropping" obsesiv nu-i face mare cinste. Daca esti într-adevar atât de bun, oare mai ai nevoie de atâtea recomandari?

Unele pasaje trezesc zâmbete, ca atunci când acuza media de a fi "against him" (poate asa stateau lucrurile odata, dar acum sunt fara îndoiala în aceeasi tabara); când, asemeni lui DMX, invoca gratia divina, amintindu-si de scumpul său fecioras sau când se recunoaste neputincios în fata altora mai talentati: "Yo get Dre on the phone quick/ Tell him Em just killed me on my own shit!". Da, The Game mai are multe de învatat, si nu doar de la Em. Pe lânga 50 Cent (tovarasul de label – superior în comparatie), regasim si câteva voci deja consacrate: Nate Dogg, Mary J. Blige, Busta Rhymes, Faith Evans

Sa facem, asadar, un mic bilant. Lasând la o parte ultimul "beef" cu Jay-Z, antipatiile iscate în tabara G-Unit sau posibilele antipatii personale ce le putem manifesta la auzul termenului de "gangsta rap", avem de-a face cu un debut interesant. Nici revolutionar, nici fundamental, dar e un hip-hop bine construit, serios si, în cele din urma, foarte agreabil. Departe de a fi un mare poet, ridicol pe alocuri, The Game e poate, dupa 50 Cent, cel mai priceput în a-si purta si valorifica trecutul, cu toata panoplia adecvata. Simplitudinea flow-ului, fara efecte de stil sau barem o voce memorabila, îl face sa paleasca în fata ultimului, dar o anumita ierarhie trebuia oricum respectata – nu degeaba ni se aminteste ca în Game au intrat numai 5 gloante – cu 4 mai putine decât în Fifty.

Sa vedem cât l-or mai tine rotile…

Alegerea recenzentului:
Hate It or Love It (feat. 50 Cent)
No More Fun and Games

Lupe Fiasco - The Cool

19.12.2008

Ceremonia de decernare a premiilor VH1 HipHop Honours din 2007 nu va fi uitata cu una cu doua. Motivul il reprezinta micul „fiasco“ al lui Lupe Fiasco in momentul in care [citeste]

Common - Finding Forever

04.01.2008

O data atinsa o varsta si o maturitate artistica, in mintea celor mai multi artisti apare intrebarea caracteristica momentelor de criza: "Din tot ce [citeste]

Talib Kweli - Eardrum

21.12.2007

Comunitatea de dupa 2000 l-a incoronat (vorbind, desigur, la modul figurat) pe Talib Kweli cu titlul de "Hip-Hop Adevarat". Inaltul rang a fost obtinut prin talent, perseverenta, inovatie, [citeste]

The Game - Doctor's Advocate

10.02.2007

Fiecare individ se exprima la nivelul posibilitatilor sale. Considerati-o lege nescrisa sau truism, afirmatia reflecta purul adevar. Hi-Tek a ales sa-si sugereze progresul artistic printr-o [citeste]

Nas - Hip Hop Is Dead

27.01.2007

In ciuda funeraliilor proclamate de Nas, Hip-Hop-ul traieste. Ce-i drept, nu se afla in cea mai buna forma a sa: l-a cam orbit sclipirea lanturilor de platina, a ramas de cateva ori fara [citeste]

Jay-Z - Kingdom Come

01.01.2007

M-am intrebat de mai multe ori in ultima perioada de ce a revenit Jay-Z? De ce a dorit sa mai lanseze un album? Mai era nevoie sa demonstreze ceva, cuiva? Raspunsul la aceste intrebari e [citeste]

Kidz in the Hall - School Was My Hustle

13.12.2006

Pe 31 ianuarie 2004, fondatorii Brian Brater si Jarret Myerin inchideau oficial portile unuia dintre cele mai de succes labeluri hip-hop independente din US: Rawkus Records. Se desparteau [citeste]

Hi-Tek - Hi-Teknology 2: The Chip

18.11.2006

Cu riscul de a apela la un cliseu, voi incepe aceasta recenzie prin vesnica referie la coperta. Nu din lipsa de inspiratie, ci din simplul motiv ca una bine gandita da, de obicei, indicii [citeste]

LL Cool J - Todd Smith

12.07.2006

Probabil nu recenzam acest material daca n-ar fi fost minim doua motive intemeiate la mijloc. Unul dintre [citeste]

Method Man – Tical 0: The Prequel

08.07.2004

Desi apar o multime de albume anual, statutul muzicii rap nu mai e acelasi ca în urma cu câtiva ani. Daca e sa analizam putin problema, realizam ca majoritatea albumelor lansate [citeste]

The Game - The Documentary

Rating: 4/5

Data lansarii: 2005

Label: Aftermath/Interscope

Tracklist:

01. Intro
02. Westside Story
03. Dreams
04. Hate It or Love It
05. Higher
06. How We Do
07. Don't Need Your Love
08. Church for Thugs
09. Put You on the Game
10. Start from Scratch
11. Documentary
12. Runnin'
13. No More Fun and Games
14. We Ain't
15. Where I'm From
16. Special
17. Don't Worry
18. Like Father, Like Son