pH10 - Helmutvision

Scris pe 21.03.2005 de DJ Strike

Numele pH10 s-ar putea sa nu spuna prea multe cititorilor nostri, asa cum nu mi-a spus nici mie când am deschis coletul postal, putin nedumerit asupra adresei expeditorului: Brooklyn, New York. Gândeam în sinea mea ca-i "doar un alt colet între multe altele", din cele ce mi-au invadat recent casuta postala, fara rezultate notabile. Aveam sa ma însel amarnic...

O cercetare rapida a site-ului www.helmutplex.com i-a scos la iveala pe faptasii din spatele acestui proiect: SyBO T. si Recone Helmut – doi producatori cu idei si personalitate, inventatori ai asa-zisului "pHungle" (fun + jungle). Fanii drum'n'bass i-ar putea recunoaste dupa aparitia pe albumul Inna City Pressure al ceva mai cunoscutului Dr. Israel sau pe compilatiile Terraformat Records, formula lor auditiva având la baza o vajnica fuziune de hip-hop, breakbeat si jungle. De aceasta data, 4 dintre piese beneficiaza de calitatile vocale ale rapperului Pete Miser, lui Helmut revenindu-i misiunea de a gasi tonalitatea si ritmul necesar ca sa i le scoata în evidenta. Fara exagerare – avem unul dintre cele mai stralucite exemple de "100% chemistry" în relatia producator – MC.

Sa spunem, mai întâi de toate, ca Helmutvision este primul LP cu marca Helmutplex si al treilea lansat de pH10 în cei opt ani de existenta. Rotitele sunt puse în miscare, iar auditoriul întâmpinat înca din Intro cu tempouri alerte si o serie de scratchuri curajoase (via Jase Mason), chiar daca pe alocuri lipsite de tehnica si acuratetea unui turntablist. E lesne de înteles ca Helmut nu se va sfii s-arunce în joc beaturi capabile sa stimuleze toate membrele si articulatiile corpului, dar atmosfera nu devine cu adevarat incendiara decât la aparitia vocii si flow-ului lui Pete: Tell Me Why, single-ul Needless to Say, Think it Through sau 4PM... Spre deosebire de majoritatea MC-ilor axati pe ritmuri rapide, acesta se remarca printr-o lirica deosebita, subiecte din registrul intim ("I'll get your girl breaking off with you like service on the free phone") si cel politic ("Dirty, like George Bush campaign tactics"), neuitând sa-ndrepte câteva punchlines împotriva confratilor pur comerciali: "It no matter what y'all say/ Just as long as y'all get paid!".

Avem de-a face cu un soi aparte de muzica electronica, nu numai datorita îmbinarii stilurilor sus amintite, ci si prin punerea umorului la loc de cinste. Diversele sample-uri vocale, gen monologuri ori chestionari bizare, prezente pe Fake Belly Ache si Tough Love, te duc fara sa vrei cu gândul la Ming + FS, Kid Koala sau DJ Vadim si lectiile de rusa predate pe Life from the Other Side.

Helmut Theme e o melodie aparte, deoarece dezvaluie caracterul lui Recone – cam întunecat – dar si mai mult, fiindca a fost inclusa, alaturi de Intro, pe coloana sonora a filmului "The Planet Reef". O alegere potrivita, având în vedere ca pelicula reuneste "the world class surf, wake and skate athletes". Astfel se explica si titulatura "Original Motion Picture Soundtrack" de pe coperta.

În final, Helmutvision îsi atinge scopul, prin felul de a te pune în miscare înca de la prima auditie, beaturile grase si multitudinea efectelor folosite facând-ul un produs demn de rafturile magazinelor londoneze. Ca sa pun cireasa pe tort, tin sa subliniez ca pH10 si-a capatat un renume pentru numerele explozive de live drum'n'bass, T.P.C. (Live at Rhinecliff Hotel), precum si pozele sau capturile video de pe site-ul oficial fiind edificatoare în acest sens.

Sper ca am trezit într-o oarecare masura interesul celor din bransa si ca, pe viitor, casuta postala îmi va fi plina ochi de asemenea bunatati.

Alegerea recenzentului:
Needless to Say (feat. Pete Miser)
Helmut Theme

Pete Miser - Camouflage Is Relative

17.05.2005

Fie ca ati avut sau nu ocazia de a vizita New York-ul, veti recunoaste fara îndoiala ca, dintre toate orasele lumii, acesta pare cel mai îndreptatit sa detina titulatura de [citeste]

pH10 - Helmutvision

Rating: 4.3/5

Data lansarii: 2004

Label: Helmutplex Records

Tracklist:

01. Intro
02. Tell Me Why
03. Needless to Say
04. Find Strength
05. Helmut Theme
06. 2600 Funkus
07. Fake Belly Ache
08. Think it Through
09. The Red Arrow
10. 4PM
11. Tough Love
12. T.P.C.
13. Needles to Say (Radio Edit)
14. Think it Through (Radio Edit)
15. 4PM (Radio Edit)