Kid Koala – Carpal Tunnel Syndrome

Scris pe 01.01.2003 de Doru649

Picasso spunea ca cei talentati imita, iar cei geniali fura. Legenda ne spune ca cei doi mebri ai Coldcut au descoperit geniul lui Kid Koala în 1996, în timpul unui turneu prin câteva orase canadiene. De origine chineza dar cu domiciliu în Montreal, Kid Koala (sau Eric San daca o întrebati pe maica-sa) a pus pentru prima data mâinile pe o pereche de Technics 1200 la sfârsitul anilor '80, când nu facuse nici 15 ani. Renuntând astfel la cursurile de pian, a gasit o noua provocare în muzica unora ca Public Enemy sau De La Soul. Chiar el marturiseste entuziasmat: "Atunci când am intrat în contact cu scratching-ul si hiphop-ul, mi s-a parut ca nu exista reguli fixe. Singura regula pe care mi-am impus-o a fost cea de a continua sa experimentez neîncetat, încercând lucruri neobisnuite care sa-mi reuseasca."

Primele experimente le-a efectuat fie în dormitor, fie în barul colegiului unde studia, facându-si aparitia si la câteva nunti. Sub aspect estetic, maniera de mixaj i-a fost puternic influentata de clasicele (Hey Kids) What Time Is It? si 7 Minutes of Madness, lansate de Coldcut, pe care a ajuns sa-i idolatrizeze. Aflând de venirea celor doi în Montreal, Eric a profitat de ocazie si a dat o copie a demo-ului sau unui prieten ce avea sa-i întâmpine la aeroport. ScratchCratchRatchAtch trebuie sa-i fi impresionat profund pe Black si Moore, din moment ce s-au decis sa-i acorde un contract la Ninja Tune înca înainte de a coborî din masina. Ce i-ar fi putut surprinde oare în asa masura? Fara îndoiala, originalitatea si continutul amuzant. În timp ce marea majoritate a DJ-ilor îsi culegeau sample-urile din filme SF si alte surse epuizate, mixtape-ul lui Koala aduna cele mai proaspete, diverse si ciudate sunete... De la "Charlie Brown Halloween Special", Genesis si David Byrne, pâna la lectii de studiere a limbii chineze, reclame pentru loterie si instructiuni de folosire a unor aparate, nici un sample nu fusese folosit cu permisiunea autorului, adica în mod legal. Nimic din istoria turntablism-ului nu îi semana. Rarisimul demo, pâna atunci gasit doar pe caseta, în numar foarte limitat, avea sa devina legendarul 10" (ten inch) Scratchappyland, lansat în 1997. Reputatia lui Kiddo a crescut în scurt timp datorita acestuia si a spectaculoaselor sale caraghioslâcuri pe scenele din toata lumea, devenind unul dintre cei mai îndragiti ninja. Era si normal ca primul LP sa fie asteptat cu nerabdare.

Iata ca dupa 4 ani în care singurele semne de viata le-a dat prin intermediul site-ului www.kidkoala.com, am fost loviti de un album cu durata modesta (numai 38 de minute) si o coperta la fel de modesta, confectionata din carton reciclat. CD-ul e însotit de o cartulie simpatica de 36 pagini cu desenele maestrului San. Aici putem afla despre incredibilele sale aventuri într-o cutie de cereale, precum si despre alte întâmplari dramatice. La 24 de ani, Kid Koala pare a fi ramas la mintea unui copil.

Purtând numele unei afectiuni a degetelor si încheieturii, survenita în urma folosirii necontrolate/abuzive a mâinii, albumul pare a anunta, înainte de toate, o avalansa de scratch-uri. Aceasta nu se lasa prea mult asteptata. Strut Hear porneste atacul cu o vânjoasa dar melodioasa mânuire de vinil... Urmarind ritmul împleticit, ai impresia ca-i controlat de un epileptic. Altii cu o fantezie mai dezvoltata si l-ar putea imagina pe Koala ca pe o bestie careia îi rasar ace în loc de unghii. Înspaimântator!!! Pe fundal pâlpâie un sample ce parca ar anticipa reactia ascultatorilor derutati: "You expect me to PLAY this, man???"...

Prima piesa a fost doar un exercitiu de încalzire. Nerdball dezvaluie marele secret cu privire la Kid Koala si tovarasii turntablisti: "We're nothing but the nerds they say we are". Mai mult decât hilar, acest sample vocal exprima o admirabila autopersiflare si simpla placere gasita jucându-te cu placile. Nerdball este si prima adevarata dovada a dexteritatii DJ-ului: acelasi sample va fi pur si simplu sfarâmat, pâna când fiecare silaba a cuvintelor devine fragmentata în dimensiuni ridicole. O puteti numi bâlbâiala, dar nu-i decât un exercitiu exemplar de folosire a crossfader-ului. Intra în scena câteva tobe dispersate si, tocmai când credeam ca prinde ritm, beat-ul se taie brusc. Lucru sanatos pentru Koala, care altfel ar fi riscat realmente sa-si rupa încheietura mâinii.

Fender Blender începe cu instructiuni pentru cei neinitiati în tainele jocului Pac-Man si continua prin a oferi un groove foarte jazzy si foarte optimist, de leganat în voie. Beat-ul lent, punctat fara întrerupere de sample-uri stradale, demonstreaza ca frumusetea poate fi gasita si în zgomotul de fiecare zi. Si, ca nu cumva sa ne plictisim, avem parte si de reconstituirea unui accident rutier, cu tot cu certurile iminente. Foarte, foarte interesant.

O abordare avangardista a turntablism-ului ne-o prezinta Drunk Trumpet: Kid Koala apasa (!!!) vinilul cu mâna pentru a obtine diferite tonuri din trompeta sa. Spre deosebire de alti colegi axati numai pe scratching, el foloseste platanele ca pe un instrument. O reusita probabil fara echivoc si (în sfârsit) un DJ cu stil propriu! Aceasta piesa ar trebui sa închida gura celor ce afirma ca turntablism-ul NU e muzica.

Roboshuffle, Music for Morning People si Naptime confirma statutul de muzician. Plasarea atenta a scratch-urilor fac din Technics 1200 un instrument de percutie, iar arta rearanjarii melodiilor/sample-urilor este si ea... o arta...

Barhopper 1 si Barhopper 2 îl gasesc pe Eric San în postura de narator. Povestirile sale nu sunt altceva decât o noua scuza pentru etalarea unui numar impresionant de sample-uri vocale. Acestea dau nastere unor dialoguri improvizate (între anumite femei si anumiti barbati care le dau tarcoale), pe cât de stupide, pe atât de amuzante. Doar câteva exemple:

– HELLLO!
– What do you want?
– I feel I might lay an egg any moment.
– I beg your pardon?

– What's a beautiful woman like you doing in a bar like this?
– Beat it, jerk!!!

– I do love... love... LOVE YOU!!!
– I know... but I do wish you weren't so ugly...

Cu alte cuvinte, daca vreti sa râdeti cu pofta de multele clisee conversationale ale americanilor, bagati urechea aici.

Desi nu mi-e usor sa aleg, votul pentru cea mai traznita piesa îl acord zgomotoasei Like Irregular Chickens. Probabil ca majoritatea cititorilor acestei recenzii au auzit la viata lor mai multe "freestyles over a beat". Ei bine, prin bunavointa lui Kid Koala, va prezint un nou gen de muzica: "cluckings over a beat". Da, e vorba de multe cloncaniri si cotcodaciri, iar atmosfera este de sotron. Spre sfârsit, devine chiar incendiara, si asta pentru ca maestrul San face ca una dintre gaini sa explodeze. Nu dau mai multe detalii – e ceva ce trebuie sa ascultati pe risc propriu. Un exercitiu de autocontrol ar fi sa o faceti fara sa schitati nici cel mai mic zâmbet. Încercati.

Am lasat A Night at the Nufonia pentru final, fiindca o consider cea mai reusita piesa si, în acelasi timp, cea mai reprezentativa pentru album. Si de aceasta data, avem un narator în persoana DJ-ului... Eroul nostru, un copil simpatic dar cam naiv din fire, se pomeneste exilat din Scratchappyland, nevoit sa se întreaca (DJ-style) cu afurisitul Negatron (cel care, în realitate, i-a furat geanta cu viniluri într-un tren din Franta) în întunecata si primejdioasa discoteca Nufonia ("no fun"). Pe buna dreptate, The Kid iese din nou biruitor. Negatron si nufonienii sunt distrusi, pusi la pamânt, lichidati! Sample-urile joaca aici, ca peste tot, un rol important. Primul dintre ele pare sa apartina unui actor de comedie surprins tocmai când îsi batea joc de turntablism: "What is this? Come on... they don't even have any instruments; they got two record players that go whacka-hacka-whack-krrr-krrrrrr!". Paradoxal (sau nu), sunt tratat doar doua minute mai târziu cu probabil cel mai frenetic si interesant (ca sa nu mai zic amuzant) scratch auzit vreodata. Are un sunet ciudat, animalic si plin de energie. Nu m-am decis carui animal sa-l atribui... Sa fie oare ragetul unui urs koala în calduri? Oricum, dupa aceasta demonstratie de virtuozitate, The Kid pare sa-si fi rupt ceva ligamente si scoate un strigat de durere: "Arghhhhh! My arm!!!" O voce straina comenteaza: "And that, of course, is what he deserved for pretending to be a musician, when he was only a butcher". Sample-urile de la începutul si sfârsitul piesei sunt ironic amplasate, artistul dorind sa dovedeasca propriilor detractori ca au o atitudine gresita fata de tuntablism.

Cei care vor sa denigreze opera lui Kid Koala trebuie sa ia în seama urmatoarele aspecte:

Kid Koala este primul DJ care leaga cultura "turntablism" de compozitia muzicala;
Kid Koala foloseste cu adevarat placile si platanele ca pe un instrument în sine;
Kid Koala nu se multumeste sa faca "scratching", ci da frâu liber imaginatiei;
Kid Koala te face sa meditezi, mai putin sa dansezi;
Kid Koala te face sa gândesti altfel despre ce poate fi muzica si cum este ea creata;
Kid Koala foloseste sunete nemaiauzite si totusi atât de comune si simple;
Kid Koala foloseste sampling-ul ca un mijloc de exprimare a trecutului muzical;
Kid Koala este un tip modest - nu se sfieste sa se autoridiculizeze;
Kid Koala este tot ce ar trebui sa fie un dj-turntablist.

Iar Carpal Tunnel Syndrome este recomandat celor cu urechi jucause, simt al umorului si înalta apreciere pentru creatiile unice.

Alegerea recenzentului:
A Night at the Nufonia

Kid Koala – Carpal Tunnel Syndrome

Rating: 5/5

Data lansarii: 2000

Label: Ninja Tune

Tracklist:

01. Strut Hear
02. Nerdball
03. Fender Bender
04. Drunk Trumpet
05. Roboshuffle
06. Barhopper 1
07. Music For Morning People
08. Naptime
09. A Night at the Nufonia
10. Temple Of Gloom
11. Scurvy
12. Like Irregular Chickens
13. Barhopper Z
14. Roll Credits