Hi-Tek - Hi-Teknology 2: The Chip

Scris pe 18.11.2006 de Nevrotik

Cu riscul de a apela la un cliseu, voi incepe aceasta recenzie prin vesnica referie la coperta. Nu din lipsa de inspiratie, ci din simplul motiv ca una bine gandita da, de obicei, indicii asupra continutului. Cea de fata nu face exceptie, iar o privire rapida dezvaluie elementul cheie ca fiind cifra 2. Prezenta acesteia in titulatura albumului il recomanda ca pe un "sequel" (o continuare) si implica existenta unui Hi-Teknology anterior sau "original" - o "prima parte" ca sa folosesc un termen din cinematografie. In al doilea rand, pozitionarea cifrei 2 deasupra finalului numelui (pe post de suprascris), inseamna in limbaj matematic un Hi-Teknology "la patrat", adica un upgrade fata de prima parte.

Acum, sa compari continuarea cu originalul nu-i tocmai cel mai cinstit lucru pe care-l poti face. Inevitabil, comparatiile dintre cele doua tind sa se incline in favoarea celui din urma pentru ca a creat conceptul, pe cand primului nu-i ramane decat sa capitalizeze posibilul succes al acestuia. Cu greu poti invinui pe cineva pentru ca a facut o continuare, iar realitatea confirma faptul ca ele se vand. Cei ce-si amintesc originalul vor cumpara cu siguranta continuarea si foarte probabil o a treia parte chiar daca cea de-a doua s-a dovedit a fi de-o calitate indoielnica.

Istoria il consemneaza pe Hi-Tek - producatorul din Cincinatti - ca fiind arhitectul ce a creat sunetul defuctului(recent reinviat) Rawkus Records. De numele Rawkus se leaga practic nasterea si inceputurile hip-hop-ului independent. Cu artisti precum Company Flow, Big-L, Mos Def, Talib Kweli, Pharoahe Monch sau Da Beatminerz pe statul de plata, labelul a scos la iveala cateva opere de arta ce si-au castigat de indata statutul de clasice: Company Flow - Funcrusher Plus, Mos Def - Black on Both Sides, Mos Def & Talib Kweli are... Black Star, Reflection Eternal (Talib Kweli & Hi-Tek) - Train of Thoughts, compilatiile din seria Lyricist Lounge. Cum majoritatea lor purtau semnatura sonora a lui Hi-Tek, lumea (inclusiv subsemnatul) a inceput sa-l considere drept urmatorul DJ Premier. Si totusi, debutul sau solo Hi-Teknology - ultima convulsie a Rawkus-ului - nu a insemnat "the classic" asteptat de multi. Albumul a avut momentele sale, doar ca o sumedenie de invitati novici nu s-au ridicat la inaltimea productiei. Dupa episodul Rawkus, Tek si-a extins domeniul colaborarilor (vezi Snoop Dogg - How We Do It), fiind ulterior cooptat de catre Dr. Dre la Aftermath, unde semneaza numeroase contributii pentru artistii casei: 50 Cent, Tony Yayo, Lloyd Banks, The Game, Mobb Deep, Busta Rhymes... Oarecum surprinzator si din motive necunoscute Hi-Teknology 2: The Chip apare la Babygrande in loc de Aftermath, dar subiectul acestei recenzii nu are legatura cu acest aspect.

Cu toate sugestiile unui upgrade, The Chip nu e cu nimic mai breaz decat predecesorul sau, a carui formula o urmeaza cu sfintenie. In cel mai bun caz putem vorbi de o actualizare partiala a sound-ului. Daca productia lui Hi-Teknology avea amprenta Rawkus, HT2 propune un sunet mult mai variat, la fel si lista invitatilor. La chemarea lui Tekzilla au raspuns afirmativ o sumedenie de artisti, atat din spectrul underground, cat si din mainstream. Impresioneaza capacitatea sa de a-si adapta instrumentalele in functie de stilul fiecaruia dintre ei.

Un intro (The Oracle) ridica usor cortina si, asemenea majoritatii intro-urilor, e doar acolo - nu-i nici bun, nici rau. Apoi Hi-Tek vine la microfon (!) pentru a face prezentarile alaturi de regretatul J Dilla - (The Chip), dar calitatile sale de MC sunt vizibil inferioare celor de producator. Din punct de vedere sonic, cea mai buna oferta o constituie Keep it Moving, o colaborare mai putin obisnuita intre veteranii Q-Tip & Kurupt, cu hook-ul asigurat de noul protejat de la Aftermath - Dion. Versurile introspective ale celor doi grei intalnesc un fundal compus din string-uri soul la care se adauga niste percutii jazzy. Josphine (feat. Ghostface Killah & Pretty Ugly + parintii lui Tek) si Music for Life (feat. J Dilla, Nas, Common, Busta Rhymes & Marsha) ies de-asemenea in evidenta ca expuneri conceptuale. Povestea Josphinei o intalnesti in viata de zi cu zi in orice colt al Americii: fata plina de calitati ajunge dependenta de droguri. Music for Life, ofera in schimb fiecarui invitat posibilitatea de a-si manifesta pasiunea fata de muzica aducand, printre randuri, un ultim omagiu lui Dilla. Pe filmul hipercomercial ii gasim pe The Game (1-800 Homicide) cu al sau obisnuit "name dropping", si March-ul lui Busta Rhymes cu dese referinte catre "THE CLUB".

Talib Kweli apare pe 3 piese (Can We Go Back, Let it Go, Where it Started) reunind formula Reflection Eternal, insa chimia de alta data pare de domeniul trecutului. Ultima dintre cele 3 nu-i altceva decat o noua aditie in lungul sir a melodiilor ce ridica in slavi New York-ul. I Think I Got a Beat, se aliniaza noului trend, acela de a-ti include progenitura pe album. Normal ca rezultatul nu poate fi decat similar aceluia din cazurile Bumpy Knuckles, Masta Killa sau Outkast: catastrofal.

Din pacate, albumul nu evita capcanele standard ale proiectelor de gen. Obisnuitele bucati de umplutura (Money Don't Make You Rich sau Baby We Can Do It) isi fac loc in playlist, iar varietatea beat-urilor se transforma din atu in problema. Fara un stil de baza unificator, CD-ul ramane o simpla compilatie, care desi are negative bune, nu le poate asocia intotdeauna voci pe masura. Una peste alta, Hi-Teknology 2: The Chip apare ca un material bunicel intr-o mare masa de release-uri mediocre.

Alegerea recenzentului:
Keep it Moving(feat. Q-Tip, Kurupt & Dion)