DJ Krush - Stepping Stones: The Self Remix Best

Scris pe 27.09.2006 de Nevrotik

Unii artisti adopta consistenta ca fundament al carierei, altii, tocmai schimbarea permanenta, temandu-se probabil de alura confortului si a unei posibile stagnari generate de acesta. Pentru "consacrati" nu poate exista o dilema mai mare decat aceea de a ramane fidel unei formule de succes sau a arunca totul pe fereastra doar de dragul schimbarii. Cei ce graviteaza in jurul acesteia din urma vor inscrie intotdeauna puncte pentru dorinta lor de a se reinventa, de a depasi barierele conventionalului, si nu in ultimul rand vor avea aproape (aproape) intotdeauna fani noi. Oarecum injusta, situatia devine o banala stare de fapt. In spiritul afirmatiilor de mai sus, il proclam pe Hideaki Ishii aka DJ Krush unul dintre cei mai mari adepti ai tranzitiei din hip-hop.

Krush nu a scos niciodata doua albume la fel, fiecare dintre ele necesitand un efort din partea ascultatorului. Fidel in continuare crezului evolutiei permanente, el refuza ideea unui "Best of" conceput dupa criteriile standard, preferand in schimb un material de remixuri la cele mai semnificative extrase din vastul sau catalog. Avem astfel un dublu CD cu o denumire relativ predictibila - Stepping Stones: The Self Remixed Best. Primul disc - subintitulat generic Lyricism - pune accentul pe colaborarilor anterioare cu diferiti MC/vocalisti, pe cand cel de-al doilea - Soundscapes - se rezuma doar la instrumentale.

Remixurile sunt mai degraba o rearanjare a unei melodii decat o compozitie noua. Mai explicit, daca originalul se regaseste intr-un fel sau altul in noua versiune, misiunea poate fi considerata indeplinita. Ramane totusi in picioare si criteriul comparatiei intre variante. Cum anume se prezinta raportate la "muzele" lor ?. Din acest punct de vedere nu are rost sa ignoram evidentul: majoritatea melopeelor prezente aici nu se ridica decat partial la nivelul vechilor creatii. Si asta nu din cauza ca ar fi slabe, ci pentru simplul motiv ca standardul impus de catre originale e atat de ridicat incat devine (aproape) imposibil sa te apropii de el, daramite sa-l depasesti. Iar piesele de pe Lyricism reprezinta cele mai bune exemple. Only the Strong Survive (Feat. C.L. Smooth) apare ca si o abstractizare a single-ului de acum 10 ani, in care simplitatea si melodicitatea se vad inlocuite de synth-uri si riff-uri metalice. Pe aceeasi felie, fundalul plin de kick-uri distonante din Vision of Art (Feat. Company Flow) migreaza intr-un broken beat indulcit cu infuzii electroclash inca propice pentru freneticul El-P (Company Flow) , ce proclama: "DJ f*****g Krush will make your children throw furniture". Minunata Esthero domina in continuare prin prezenta vocala Final Home (Piano Mix) in timp ce Mr. Krush propune un background minimalist pentru povestea ei de dragoste - cateva sunete de coarda si pian asternute peste un beat downtempo. Un alt "love story" Danger of Love (Gray Sky Mix) echivaleaza cu un nou trip minimalist si o alta voce cu rezonanta formidabila: Zap Mama. La polul opus, Mr. Lif il intruchipeaza pe Nosferatu, oferind o calatorie sinistra prin lume a tenebrelor, iar Kill Switch (Beep Mix) te duce cu gandul la Protection-ul celor de la Massive Attack. Desi decente, Zen Approach (Cradle Mix) (Feat. Black Thought), Meiso (Silent Gun Mix) (Feat. The Roots) si Shinjiro (Harsh Mix) (Feat. Mos Def) se plaseaza la distanta mare fata de mult mai meritoasele lor predecesoare. Mosa, printre putinele track-uri compuse special pentru Stepping Stones... scoate la lumina cateva elemente de rock alternativ, in vreme ce remixul ei se plaseaza pe curba abstracta inceputa de Only the Strong Survive si completata de fabula anticoniana Song for Johnny Walker.

Oricum primul CD pare mai mult o abatere placuta comparativ cu festinul auditiv oferit de cel din urma. Influentele japoneze manifestate prin sunete razlete de pian, flaut, tropmpeta sau alte instrumente traditionale (shakuhachi), se simt mai tare ca niciodata in fiecare melodie fie ca e agresiva sau deopotriva domoala. Guvernata de precizia nipona, productia devine cel putin extravaganta, daca nu mai mult. Krush manifesta o atractie mai mult sau mai putin stranie fata de structurile cinematice pe care o duce uneori la extrem. Este cazul unor Still Island sau Duality (Feat. DJ Shadow), soundtrack-uri virtuale ce reusesc transmita simtaminte contradictorii de calm ori neliniste. De altfel dihotomia obscur/luminos pare laitmotivul celor 13 track-uri. Constructia lor porneste in speta de la o idee de baza in jurul se adauga treptat efecte si tonuri aditionale computer-centrice. Momentul culminant il reprezinta "batrana" Kemuri - "sfantul gral" al discografiei japonezului - intr-o varianta usor zaharisita. Impresia de intuneric sau teama a vechiului single persista si in noul remix, sunetul de masinarie metalica din fundal ramanand principalul responsabil pentru asta. Singura noutate (excluzand Intro-ul) Drum isi onoreaza numele pe deplin, expunand un exercitiu de percutii upbeat - noua obsesie a casei - ceva mai lung de 5 minute.

Ca si o generalitate, "Best of"-urile nu se adreseaza tocmai fanilor, care se presupune ca au achizitionat deja toate materialele. Ele sunt pentru acei novici - care din motive stranii - mai au inca nevoie de a fi introdusi in discografia lui Ishi. O colectie de momente solide ce cu siguranta ii va determina sa faca un rendez-vous inapoi in timp pentru a investiga restul muncii sale. Pentru cei familiari cu maestrul DJ Krush si cu opera lui, remixurile de aici sunt destul de indraznete si propun suficiente layere noi, ca sa trezeasca interesul sau sa evidentieze ceva ce ar fi putut scapa inspectiei initale a originalelor. Sa nu mai vorbim de fanii inraiti dornici oricand a devora ceva nou din artistului preferat, chiar daca numai sub forma de "rework".

Alegerea recenzentului:
Kill Switch (Beep Mix)
Kemuri (Untouchable Mix)