Festivalul Peninsula 2004

Scris pe 02.08.2004 de Nevrotik

Am ajuns in cele din urma la Targu Mures joi noaptea, si fiindca drumul a fost obositor nu m-am mai deplasat pana la locul de desfasurare al evenimentelor (Complexul Weekend). Avand in vedere ca “treaba” incepuse de miercuri, dupa un calcul logic ratasem primele doua zile, insa dupa numele ce figurau pe afise nu era “mare branza”, exceptandu-i doar pe cei de la Anima Sound System (Ungaria), cele doua scene la care cantau diferitele trupe netrezindu-mi decat un interes minor.

Vineri m-am prezentat in jurul orei 21, fiind curios in a vizita imprejurimile. Primele vesti proaste nu au intarziat sa apara. "Megadisoteca", eveniment care constituia practic obiectul vizitei mele la festival se mutase in Clubul Atlantic din cauza unor motive mai mult sau mai putin obiective. "Nu are a face" grai optimistul din mine si se avanta sa arunce o privire asupra scenelor. Sonorizare excelenta, faptul ca cei de la "Sziget Budapesta" s-au implicat in organizare observandu-se cu ochiul liber. "Complexul Weekend", a fost o alegere fericita pentru a gazdui festivalul, el fiind dotat cu suficiente facilitati pentru a multumi pe toata lumea: bazine, terenuri de sport, terase, punct sanitar foarte curat spatii verzi si altele, singurul lucru care lipsea cu desavarsire era gradul de civilizatie al participantilor, care nu se sinchiseau a arunca resturi de tigari, pahare si sticle de bere in spatiile verzi.

Tot perindandu-ma pe ici pe colo am observat ca se apropie ora 22:00, cand la "Scena Mica" erau programati a evolua cei de la BUG Mafia. Cum la Megadiscoteca programul incepea abia la ora 23:00, am hotarat sa arunc o privire. Au inceput pe la 22:25 cu Swamp tatonand putin platanele si facand cateva probe de sunet. Am asistat relativ putin la concert timp in care cei patru au incalzit lumea bine cu piese ca "Romaneste" sau "Poezie de strada".

In continuare am luat drumul Megadiscotecii unde urmau sa mixeze Hyperspace, Wla Garcia, "Coyote" si Igo Do’Urden vs Jay Cortez, despre care nu aveam nici cel mai mic habar. Cand am ajuns la Clubul Atlantic am avut marea revelatie. Locul arata destul de rau ca sa nu zic jalnic. Semana mai mult cu un club dintr-un oras de provincie in care se tin “serate dansante”, decat a o locatie in care urma sa mixeze Palotai & Co. Din fericire sonorizarea a fost suplimentata de catre organizatori si era buna. Foarte dezamagit nu am mai asteptat sa intre in scena Coyote si compania si am parsit locul injurand si bifand ziua ca si un esec de proportii, care nu merita nici pe departe pretul de 120K ce-l platisem la intrare. Sperantele mele se indreptau pe ziua urmatoare cand urmau sa vina Suie Paparude. A doua zii m-am intalnit cu DJ Snow (Zoom Out), si am aflat ca a pus muzica la o terasa de langa "Scena Mare" dupa terminarea concertelor.

Ei uite ca a venit si ziua de sambata. Am ajuns la fata locului cam pe la zece fara ceva. La Scena Mica presta MC Neuron colaborator al celor de la LBC Kru, si castigator al unui “MC contest” la Budapesta. Neuron a cantat vreo 4 piese, toate in limba maghiara, si deorece eu nu inteleg prea multe din aceasta limba nu m-am putut edifica despre ce a cantat el. Insa omul are flow fara indoiala, si beat-urile productie proprie au scos la iveala un sound jazzy, destul de ascultabil. Publicul a reactionat foarte bine, sustinandu-l tot timpul. Dupa MC Neuron au urmat tot la Scena Mica cei de la Animals Canibals o trupa de hip-hop destul de veche din Ungaria. Ceea ce m-a uimit a fost scurta evolutie a DJ-ului acestora care a avut un “work-out” excelent inaintea reprezentatiei live propriu-zise, evolutie care m-a facut sa exclam: “boy the man can scratch!!!!”. Nu am stat mult sa-i vad pe cei de la Animal Canibal deoarece cantau in maghiara si nu intelegeam iar la Megadiscoteca deja isi incepuse setul Dobrica (Suie Paparude).

Lumea era deja bine incalzita, iar Dobrica manuia de zor butoanele. Un set frumos de breakbeat din care nu am recunoscut multe nume, doar un remix "Prodigy – Out of Space". Setul lui Dobrica a tinut aproximativ doua ore, fiind imediat urmat de reprezentatia Suie Paparude in formula completa (Dobrica, Michi si Junkyard la microfon). Acestia au cantat atat piese de pe albumele mai vechi ("Iarba verde de acasa", "Atac la persoane", "Hard Dub") precum si cateva piese de pe noul album ce va iesi candva in septembrie, dupa spusele celor trei. Junkyard a fost si el la inaltime desi uneori la liniile in engleza erau acoperite de beat, astfel specatatorul neputand intelege totul. Publicul a fost foarte receptiv si a dansat pe rupte.

Seara a continuat cu DJ Raoul, dar datorita faptului ca a pus muzica de pe CD nu am mai ramas. M-am retras langa Scena Mare unde Loko (LBC Kru) i-a delectat cu ceva breakz pe cei ce nu s-au retras dupa terminarea concertelor.

In fine a sosit si ultima seara, cea de duminica seara ce a inceput sub semnul suspiciunilor in ceea ce priveste prezenta lui Palotai si a lui Cadik (ambii de la Tilos Radio, Ungaria). Probabil ar fi fost o teapa imensa deoarece foarte multa lume venise cateva sute de kilometrii pentru a-i vedea la lucru pe cei doi. Printre cei sositi din Timisoara l-am remarcat si pe UFO. Intr-un final fericit cei doi au ajuns si fara prea multe tergiversari s-au pus pe treaba. Baietii si-au adus de acasa aparatura necesara si dupa un “soundcheck” i-au dat drumul. Primul a intrat Cadik, cu ceva breakbeat si chiar cu cateva scratchuri. Cam dupa 20 minute a inceput un “back II back” de toata frumusetea cu Palotai. Este inutil a mai aminti ca lumea era in extaz, iar boxele intinse la maxim. Genurile muzicale se schimbau destul de repede, pe langa breakbeat mai auzindu-se vibe-uri jungle, drum n bass, sau dub. Ba chiar si vocea lui Chuck D (Public Enemy) a fost suprapusa peste un track breakbeat. Tracklistul a fost destul de mare, deoarece nici unul din cei doi nu au dormit langa butoane, nelasand mai mult de un minut sa curga nici un track, pe langa acestea si-au mai facut timp si sa semneze cateva autografe pentru doritori. Au fost si nume mai cunoscute, din nou acel "Prodigy – Out of space" sau "Leftfield vs Fatboy Slim – Planet of the Fatbird", printre multe altele, toate mixate cu multa indemanare de cei doi. O lectie de DJ-ing care a meritat a fi urmarita.

Una peste alta a fost o experienta reusita, si cred ca festivalul va avea si mai mare success si va creste in anii viitori. Din punct de vedere al spectatorului “urban” se putea pune accentul mai mult pe genurile de muzica urbana. De asemenea cred ca se putea gasi o solutie mai buna pentru amplasarea Megadiscotecii. In plus asocierea locului cu numele de megadiscoteca starneste rasul. Sonorizarea a fost buna, atat la scene cat si la Clubul Atlantic. De altfel intreaga organizarea primeste o bila alba. Si trecand peste neajunsuri este un lucru bun ca se tin si in Romania astfel de festivale. Dar daca stai sa te gandesti ca in Europa (unde vrem sa intram), aceste gen de festivale au deja o traditie de un deceniu iti vine sa te iei cu mainile de cap. Oricum, mai bine mai tarziu decat niciodata…

Sirnaville Arts & Crafts Festival

27.08.2009

Sirna (de fapt se citeste Shirna) este un sat situat intre comuna Ciolpani si Puchenii de Jos, in judetul Prahova, la o aruncatura de bat de DN1 si 40 kilometrii de zgomotosul Bucuresti. [citeste]

TM06Base

22.10.2006

Mi-am propus inca din vara, dupa ce pierdusem Groove Armada la Bagnoli (Italia) in luna iulie, ca voi face tot posibilul sa fiu prezent in aceasta toamna la marile evenimente desfasurate si [citeste]

Festivalul Peninsula 2006

31.07.2006

Odata cu terminarea celei de-a patra editii a Peninsulei, putem vorbi de o asa-zisa traditie in ceea ce priveste festivalul din orasul de pe malurile Muresului. Pe langa aceasta, un alt [citeste]

TM05Base

23.10.2005

Primul meu TMBase a fost cel din 2003. Pe atunci de abia incepusem sa descopar ca exista comunitati de electronica alternativa in Romania, iar impactul asupra mea a fost maxim. Un an mai [citeste]

Festivalul Peninsula 2005

01.08.2005

Ajuns la a treia editie, festivalul Peninsula 2005 a fost un succes real. Daca anul trecut, programul muzical nu s-a dovedit a fi foarte convingator in privinta genurilor urbane, anul acesta [citeste]

Urban Radiation II

04.06.2005

Urban Radiation reloaded... Dupa mai bine de doua luni de amanari si o schimbare radicala de line-up, evenimentul ce reuneste genurile muzicale urbane ajunge in sfarsit la episodul al [citeste]

48H 2005

29.05.2005

172 800 de secunde. 2 880 de minute. 48 de ore. De muzica. De basi. De dans. De calitate. 48 H, 27-28 mai, editia 2005, Timisoara, strandul Rainbow. Dupa TMBase Workshop, probabil cel mai [citeste]

StudentFest 2005

22.04.2005

Imi aduc si acum aminte de primul Student Fest din 1998. Pe atunci, ca sa intri la chef, trebuia sa ai legitimatie de student la arte. Conceptul de party era destul de vag - cineva punea [citeste]

Fresh Flavas 4

19.02.2005

Vineri, 18 februarie 2005, în club Perla, a avut loc cel de-al patrulea party din seria Fresh Flavas, initiata în 2003 de Skunk Predatorz. Fiind la primul party din acest an [citeste]

DJ Palotai

14.01.2005

O veche urare autohtona ne spune ca "semne bune anul are", referindu-se evident la anul ce urmeaza. 2005 pare sa fi început sub patronajul acestei zicale, cel putin în ceea ce-i [citeste]

Hypafunk Party

30.10.2004

Dupa ce cu putin timp în urma au dat Clujului o doza masiva de Mo Faya!, cei doi suspecti de serviciu (Down & Smith) revin cu o noua initiativa intitulata, de aceasta data, [citeste]

Fuel for the Fall

25.09.2004

Am fost cuprins de entuziasm când am primit pe email afisul din partea colectivului Zoom Out si am vazut ca reusisera sa-l aduca pe Erka. Mi-am facut si eu temele downloadând si [citeste]

Shusha Night

19.09.2004

Shusha Night este un concert de muzica live in care se intalnesc pe viu, fata-in-fata, 10 grupuri si peste 35 de muzicieni romani si britanici, in cadrul festivalului UK-RO 2004, sunt [citeste]

Rock la Mures 2004

12.07.2004

Anul acesta s-a umplut de festivaluri, care mai de care, care pe unde... techno, rock, jazz – de toate... Chiar daca în 2004 s-a tinut cea de-a treia editie, pâna acum nu [citeste]

Festivalul DeLaHoya 2004

04.07.2004

Iata ca, în cele din urma, a picat în seama mea scrierea acestei recenzii, deoarece se pare ca am fost singurul reprezentant al redactiei la acest eveniment, ceilalti [citeste]

Data: 28.07-01.08.2004

Locatia: Complex Weekend, Targu Mures