Socialismul electronic

Scris pe 04.08.2005 de Cypher

Probabil ca pe multi notiunea de socialism alaturata celei de electronica ii lasa in ceata. Intr-adevar, la prima vedere nu exista nici o legatura intre cele doua. Insa dupa cum multi dintre noi isi reamintesc zilnic, aproape nimic nu e imposibil pe meleagurile carpato-danubiano pontice. Asadar, daca ceea ce inseamna muzica electronica stie mai tot omul care citeste acest site, sa vedem ce e "aia" socialism. Conform DEX, "aia" e "ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului". Apoi de unde si pana unde legatura intre cele doua concepte? Asta intentionez sa evidentiez mai jos.

Ca majoritatea miscarilor fara caracter de masa, "scena" drum'n bass/breaks romaneasca (in continuare prin sintagma "dnb" voi defini ambele stiluri/miscari avand in vedere ca se suprapun in mare parte) a inceput prin a avea caracter de subcultura. Mai precis, la inceput au existat cateva canale pe care aceasta muzica a patruns in tara. Fie ca era vorba de casete piratate la mana a zecea, emisiuni la ore mici pe canale straine de muzica sau in cazurile fericite albume primite prin posta de la varu' Tase din Germania, muzica ajungea la urechea omului. Om care, daca e sa ne luam dupa varsta medie a publicului, era pe vremea aceea (1995-1997) in plina perioada formativa. Dupa supradoza de muzica ascultata si reascultata zilnic, exasperand zeci si sute de parinti, pasul urmator a fost cautarea unor suflete asemenea. Gusturile similare in materie de muzica reprezentau conditia necesara si suficienta pentru formarea unor prietenii instantanee, si cate astfel de prietenii nu dureaza si azi? Astfel, langa omul ce dadea singur din cap in propria-i camera, au aparut alti cativa, singurele variabile fiind melodiile si camera. Oamenii erau insa mai mereu aceeasi. Cata satisfactie la descoperirea unui nou tovaras de ascultat, sau vai, la formarea unuia nou!

Timpul a trecut, aceste grupuri s-au inmultit si ca numar si ca amploare, cateva s-au unit si in jurul lor s-au format comunitati locale. Astfel, cu multe greutati si poticneli s-au dat primele party-uri cu muzica pusa de pe casete sau cd-uri la combina, evoluand spre primele party-uri cu muzica de pe vinyl. O parte din cei mai pasionati ascultatori, dintre care numele unora apare in mod constant pe afise in ziua de astazi, au ajuns DJ, iar de acolo pana in situatia din acest moment, pasii au fost destul de clari pentru a nu necesita prea multe explicatii. Cealalta parte, atrasa de "glamour"-ul meseriei de DJ (da, este o meserie ca oricare alta), au continuat sa puna muzica, fara a investi din varii motive in scule si fara incercari de auto-perfectionare, iar o parte din ei au inceput sa si ceara bani pentru prestatia proprie. Ba chiar unii dintre ei au inceput sa trimita demo-uri pe la diferite evenimente (ce deja incepusera sa ceara asa ceva), reactiile negative la respingerea lor de catre promoteri neintarziind sa apara.

Revenind la primii ani si primele party-uri, acestea se dadeau de multe ori in conditii ce probabil ar fi ingrozit un "petrecaret" fara pretentii undergroundiste (termenul de clubber nu intrase inca in constiinta colectiva), sau mai putin frumos spus, un "discotecar" de week-end. Party-uri ilegale, prin locatii dubioase, fara bar, pe sisteme de sunet incropite din te miri ce. Nu mai zic de termeni ca "beatmatching", "acapella", "scratching" sau "back-to-back", ce erau de-a dreptul "heroic fantasy" in acele vremuri. Data fiind situatia, nu e de mirare ca nu se auzise de bilete de intrare sau de onorariu pentru DJ, nu de altceva, dar nu aveai pentru ce sa ceri asemenea bani, de o parte sau de alta. In timp insa, o parte din puitorii de muzica au descoperit placerea de a mixa, si-au cumparat cu niste sacrificii financiare echipament si discuri si pentru a acoperi macar o parte din costuri au inceput sa ceara un ban. La fel, niste organizatori ce au descoperit placerea de a da un party reusit au inceput sa organizeze evenimente legal, sa inchirieze sisteme de sunet, sa cheme DJ de renume si sa asigure niste conditii mai bune, toate acestea reflectandu-se in preturile crescande ale biletelor. Cum situatia la capitolul sponsori a evoluat dinspre "extraordinar de prost" inspre doar "foarte prost", banii au iesit tot din buzunarul fanului, care era fericit ca are unde sa se duca odata pe luna sau la doua-trei luni, dupa caz. Mai intai intampinate cu ceva bombaneli, cresterile de preturi au inceput apoi sa fie comentate pe fata, de acolo pana la comportamente gen sarit gardul sau milogitul pentru invitatii nefiind decat un pas.

Odata constatate toate acestea, definitia termenului de socialism aplicat pe miscarea dnb ar suna in opinia mea cam asa "Ansamblul atitudinilor si comportamentelor ce urmaresc participarea gratuita ca spectator sau garantarea participarii ca DJ la un eveniment in virtutea existentei unei pretinse legaturi intre public si organizator pe de o parte si intre DJ si organizator pe de alta, bazata in totalitate pe similaritatea gusturilor muzicale". Asadar, logica tip "si eu si tu ascultam aceeasi muzica, deci suntem asemanatori, prin urmare prieteni, deci ar trebui sa ma lasi sa ma bucur si eu de muzica asta pe gratis". Conform acestei logici "Statul" este masa fanilor, poporul oropsit de catre "proprietarii mijloacelor de productie" mai exact promoterii ce vor o suma de bani pentru ceva ce ar trebui sa coste cat mai putin sau chiar sa nu coste nimic.

Complicat? Nu prea cred. Cati dintre voi nu cunoasteti vanatorii de invitatii, sau oamenii care fara a fi participat cu nimic la un eveniment, sau fara a avea vreo mare contributie la scena, cer intrare libera pe baza faptului ca se cunosc cu organizatorii? Cati dintre voi ati fost martori la reactiile negative ale unora, tip "e clar manarie, frate" sau "ce nesimtiti sunt astia", manifestate la auzul vestii ca demo-ul le-a fost respins? Cati dintre voi nu ati sari(t) gardul la un eveniment major, din lipsa de bani? Fara alte exemple, sunt convins ca destui.

Radacina acestui tip de atitudine este usor de identificat, iar ea nu tine nici de cultura muzicala, nici de situatia financiara proprie, nici de asa-zisa apartenenta la "underground". Ea tine in masura egala de bunul-simt al fiecaruia si de spiritul romanesc in general. Cuvintele precum "gratis", "pila", sau "relatie" sunt inca la putere. Toti am vrea evenimente organizate impecabil, cu performeri de prima mana, bautura ieftina si daca se poate intrare libera. Ori pentru a avansa si a avea asemenea party-uri, primul pas este sa recunoastem nu numai ca nu se poate, dar si ca trebuie dati niste bani in plus din cauza lipsei de interes a sponsorilor, ce in 90% din cazuri impart muzica in pop, rock, house si manele. Odata pentru totdeauna trebuie inteles un lucru : vremea party-urilor date pe Kashtan sau pe doua tape-deck-uri a trecut, iar viitorul apartine evenimentelor organizate profesionist in cel mai mic detaliu. Asadar, socialismul e mort, si in societatea romaneasca si in muzica. Piata se va regulariza de una singura prin mecanismul capitalist numit "concurenta", ce ascunde conceptul de "selectie naturala". Nu va obliga nimeni sa mergeti la toate evenimentele din tara, sau chiar din oras. Nu obliga nimeni pe vreun promoter sa accepte un anumit demo, dupa cum nimeni nu-l obliga pe DJ-ul aspirant sa nu il trimita in alta parte unde poate va fi apreciat la justa valoare. Oricum momentul cand un promoter de party-uri dnb se va plimba cu masini de 20-30.000 de euro cumparate din profiturile de la eventuri e inca foarte departe. Vremea fratiilor facute la o halba de bere si o caseta pirat cu Goldie a apus de mult, fete si baieti. Ne vedem la party!

Socialismul electronic